Top 10 cele mai populare băuturi tradiționale din lume

Nu există adunare sau petrecere fără o băutură tradițională la masă. Încă din timpurile străvechi oamenii ciocnesc paharele în cinstea momentului prezent și sărbătoresc viața cu voie bună și prietenie.

Vinul sau orice altă băutură tradițională umple paharul tăcerii și îndeamnă la trăirea clipei exact așa cum ne este dată.

Dar care sunt cele mai populare băuturi tradiționale din lume și care este originea acestora vom vorbi mai departe în acest articol.

Cele mai populare băuturi tradiționale din lume

Indiferent de origine sau locație, consumul de alcool presupune ciocnirea paharelor. Cin-cin în Italia, Noroc în România, Prost în Italia și multe alte urări de bine pentru a evidenția importanța momentului.

De fapt, ciocnirea paharelor este un obicei apărut în Evul Mediu, menit să îndepărteze spiritele rele și energiile negative. Ulterior, în Grecia, ciocnirea paharelor a fost considerat un ritual cu scopul de a completa stimularea tuturor simțurilor, atât olfactiv, gustativ, cât și auditiv.

1. Vinul 

Primul vin a fost produs în Mesopotamia, acum aproape 5.000 de ani. După căderea Imperiului Roman, cultura viței de vie a fost preluată de biserică și răspândită în întreaga Europă. Conform Organizației Internaționale a Viei și Vinului, Spania este cel mai mare producător de vinuri din lume.

Însă miedul (vinul vechi din miere) datează de peste 6000 de ani, încă de pe vremea dacilor, dinaintea cultivării viței de vie. Era consumat pentru o stare de sănătate mai bună și pentru efectul de nemurire pe care mulți istorici i-l atribuiau.

Vezi aici colecția noastră de mied.

2. Țuica

Țuica este o băutură alcoolică realizată exclusiv din prune. Iar atunci când vorbim despre alte fructe, ne referim la rachiu. Țuica reprezintă un simbol al ardelenilor și a fost atestată documentar în Bistrița, la 1386, într-un act maghiar de percepție fiscală sub numele de „cujka”.

Încearcă și miedul cu adaos de prune pentru un gust aparte.

3. Scotch sau Whisky

Whisky-ul este băutură alcoolică obținută prin distilarea malțului de orz, secară, grâu și chiar porumb fermentat. În Irlanda și Scoția este produs încă din 1405 și respectiv 1496.

Scotch-ul este whisky distilat în Scoţia, maturat minimum trei ani în butoaie de stejar de cel mult 700 de litri, îmbuteliat la nu mai puţin de 40% alcool şi fără niciun aditiv alimentar.

4. Sangria

Sangria este originară din Spania și Portugalia și se prepară din vin roșu și fructe proaspete, tăiate bucățele. De-a lungul timpului, la acestea au început să se adauge brandy, zahăr, suc de fructe și apă minerală.

Vă recomandăm câteva rețete de Sangria cu mied chiar aici.

5. Tequila

Băutură alcoolică originară din Mexic, tequila este o băutură spirtoasă obținută prin distilarea sucului fermentat a fructului de agava.

Agava americană este un arbust originar din America Centrală și de Sud, cunoscută și sub numele de aloe-seculară. Frunzele de agave prezintă numeroase proprietăți depurative și diuretice, fiind folosite și în medicina tradițională, ca plantă cu efect laxativ și purgativ.

6. Lichior

Lichiorul este o băutură foarte veche care provine din latinescul “liquifacere”, care însemna a dizolva. Poate fi din fructe, coji de fructe, frunze, flori, semințe, scoarță, rădăcini, sâmburi. Și rezultă un gust dulce și aromat.

Primul care a creat un lichior din plante a fost un călugăr alchimist grec, prin secolul XIII, menit să vindece diferite boli.

7. Vodcă

Originea acestei băuturi spirtoase se află la popoarele slave, din nord-estul Europei, unde din cauza temperaturilor scăzute, comerțul cu vin și bere era dificil. Prin urmare mai multe țări, precum Rusia, Polonia, Finlanda, își revendică originea acestei băuturi.

Vodca este o băutură tare, cu o concentrație de alcool între 35% si 50%.

8. Ouzo

Ouzo este o băutură alcoolică tradiţională din Grecia, cu un gust de anason, care se servește rece. Este o băutură preparată din struguri striviți, cereale, ierburi aromate și condimente cum ar fi menta, coriandru, perișor, cuișoare, alune, scorțișoară și lime.

9. Rom

Romul este o băutură distilată, obţinută din trestie de zahăr, mai exact din subproduse rezultate în urma prelucrării acesteia, cum ar fi melasa şi sucul de trestie de zahăr, care sunt supuse fermentării şi distilării. 

Romul este consumat mai mult sub formă de cocktailuri și este folosit adeseori în patiserie.

10. Bere

Berea a fost descoperită în Egiptul Antic, tablete cu scriere cuneiformă descriind materialele necesare pentru fabricarea berii. În prezent, berea este considerată băutură alcoolică tradițională a Germaniei. 

Se obține din drojdie de bere, malt, hamei și apă, dar de multe ori se adaugă și alte arome de fructe sau ingrediente dulci, pentru arome mai deosebite.

Concluzie

Așadar, cele mai populare băuturi tradiționale datează din timpuri destul de vechi, însă cea mai veche băutură tradițională a rămas nimeni alta decât miedul, cunoscut și astăzi pentru efectele miraculoase asupra organismului. 

L-ați încercat?

Intrați pe site la colecții de mied și savurați un pahar de vin vechi din miere pentru o senzație de nemurire.

Lăsați un comentariu

Comentariile trebuie să fie aprobate înainte să apară.

Brandurile noastre partenere