Apă minerală natural-alcalină Gorna Bania 5 l

10,18 lei

5L

Cunoscută încă din vremea tracilor și cu un pH unic de 9,65, apa minerală Gorna Bania, izvorâtă din Munții Lyulin (Bulgaria) posedă calități excelente.

Pură, naturală, limpede, fără culoare și miros, având un conținut de sodiu adecvat (39,75 mg/l), apa Gorna Bania este una dintre apele cel mai puțin mineralizate din Europa (153 mg/l) și datorită acestui fapt este lipsită de contraindicații și ușor acceptată de corpul uman. În plus, nu conține niciun fel de metale grele sau alte elemente care prin acumulare ar putea dăuna organismului uman. 

Aceste calități o fac potrivită pentru consumul zilnic și după opinia specialiștilor, poate fi 
consumată în cantități nelimitate, inclusiv de copii, ca un înlocuitor permanent al apei din rețeaua de apă potabilă din apartamente. Consumul regulat de apă Gorna Bania aduce beneficii în cazul tulburărilor gastrointestinale, renale și urologice, vezica biliară sau ficat.

Primele cercetări ale apei Gorna Bania au fost făcute în 1887. Toate analizele ulterioare au dovedit compoziția sa stabilă din punct de vedere fizic și chimic, precum și puritatea sa microbiologică. Acest lucru se datorează atât originii sale abisale (mai mult de 600 m adâncime, ceea ce exclude orice contaminare externă sau influență a condițiilor meteorologice nefavorabile), cât și stabilității în timp a compoziției sale chimice.

Cercetările experimentale cu apa minerală Gorna Bania au arătat că, în urma contaminării sale artificiale cu  bacterii, este impiedicată dezvoltarea bacteriilor pentru o perioadă de 10 zile, realizându-se totodată și un efect de purificare.

Depozitare: în locuri uscate, ferite de lumina soarelui

Valabilitate: 2 ani pentru depozitare la temperaturi cuprinse între 2 - 25 grade Celsius

 1 Bax = 2 Buc

Certificat

Produsele noastre nu contin: conservanti, glutamat monosodic, agenti de ingrosare (gelifianti si gume), acidifianti, coloranti sintetici, stabilizatori, arome artificiale, arome naturale, « E-uri », sulfiti, zahar, indulcitori artificiali, emulgatori, dioxid de carbon, nitriti, nitrati.

5L

Cunoscută încă din vremea tracilor și cu un pH unic de 9,65, apa minerală Gorna Bania, izvorâtă din Munții Lyulin (Bulgaria) posedă calități excelente.

Pură, naturală, limpede, fără culoare și miros, având un conținut de sodiu adecvat (39,75 mg/l), apa Gorna Bania este una dintre apele cel mai puțin mineralizate din Europa (153 mg/l) și datorită acestui fapt este lipsită de contraindicații și ușor acceptată de corpul uman. În plus, nu conține niciun fel de metale grele sau alte elemente care prin acumulare ar putea dăuna organismului uman. 

Aceste calități o fac potrivită pentru consumul zilnic și după opinia specialiștilor, poate fi 
consumată în cantități nelimitate, inclusiv de copii, ca un înlocuitor permanent al apei din rețeaua de apă potabilă din apartamente. Consumul regulat de apă Gorna Bania aduce beneficii în cazul tulburărilor gastrointestinale, renale și urologice, vezica biliară sau ficat.

Primele cercetări ale apei Gorna Bania au fost făcute în 1887. Toate analizele ulterioare au dovedit compoziția sa stabilă din punct de vedere fizic și chimic, precum și puritatea sa microbiologică. Acest lucru se datorează atât originii sale abisale (mai mult de 600 m adâncime, ceea ce exclude orice contaminare externă sau influență a condițiilor meteorologice nefavorabile), cât și stabilității în timp a compoziției sale chimice.

Cercetările experimentale cu apa minerală Gorna Bania au arătat că, în urma contaminării sale artificiale cu  bacterii, este impiedicată dezvoltarea bacteriilor pentru o perioadă de 10 zile, realizându-se totodată și un efect de purificare.

Depozitare: în locuri uscate, ferite de lumina soarelui

Valabilitate: 2 ani pentru depozitare la temperaturi cuprinse între 2 - 25 grade Celsius

 1 Bax = 2 Buc

Certificat

Produse vizualizate recent

Acceptăm