Importanța medicală a mierii a fost documentată în cele mai vechi literaturi medicale din lume. În timp, a fost demonstrat că mierea deține proprietăți antimicrobiene, precum și activitate de vindecare a rănilor.

Agenții antimicrobieni sunt esențiali în reducerea poverii globale a bolilor infecțioase. Cu toate acestea, pe măsură ce agenții patogeni rezistenți se dezvoltă și se răspândesc, eficacitatea antibioticelor este diminuată. Acest tip de rezistență bacteriană la agenții antimicrobieni reprezintă o amenințare foarte gravă pentru sănătatea publică. Prin urmare, sunt necesare strategii antimicrobiene alternative.

Astfel, a fost necesară o reevaluare a utilizării terapeutice a remediilor antice, cum ar fi produsele pe bază de plante și mierea. Utilizarea medicinei tradiționale pentru tratarea infecțiilor a fost practicată încă de la originea omenirii, iar mierea produsă de Apis mellifera este unul dintre cele mai vechi medicamente tradiționale folosite în tratamentul mai multor afecțiuni umane.

În majoritatea culturilor antice, mierea a fost folosită atât în ​​scopuri nutriționale, cât și în scopuri medicale. Credința că mierea este un nutrient, un medicament și un unguent a fost transmisă până în zilele noastre.

Astfel, a fost dezvoltată o ramură de medicină alternativă, numită apiterapie, oferind tratamente pe bază de miere și alte produse apicole împotriva multor boli, inclusiv în cazul unor infecții bacteriene. Mierea naturală poate varia de până la 100 de ori în potența activității sale antibacteriene care se datorează de altfel peroxidului de hidrogen.

În plus, mierea este higroscopică, ceea ce înseamnă că poate extrage umezeala din mediul înconjurător și poate deshidrata bacteriile. Iar conținutul ridicat de zahăr și pH-ul scăzut pot, de asemenea, împiedica creșterea microbilor. 

Proprietatea medicamentoasă

Mierea este un remediu antic pentru tratamentul rănilor infectate, care a fost recent „redescoperit” de profesia medicală, în special acolo unde agenții terapeutici convenționali moderni eșuează.

Prima referință scrisă despre miere, o tabletă sumeriană, care datează din 2100-2000 î.Hr., menționează utilizarea mierii ca medicament și ca unguent. Aristotel (384-322 î.Hr.) considera mierea ca fiind „bună ca un balsam pentru ochi și răni dureroase”.

Mierea devine acceptată ca agent pentru tratamentul ulcerelor, rănilor la pat și a altor infecții ale pielii rezultate din arsuri și răni. Proprietățile vindecătoare ale mierii pot fi atribuite faptului că prezintă activitate antibacteriană, menține un mediu umed care favorizează vindecarea și are o vâscozitate ridicată care ajută la asigurarea unei bariere de protecție pentru a preveni infecția.

Există multe studii care demonstrează că mierea este foarte eficientă ca pansament de răni, arsuri, ulcere ale pielii și inflamații; proprietățile antibacteriene ale mierii accelerează creșterea țesutului nou pentru a vindeca rana.

Aplicarea mierii poate favoriza vindecarea rănilor infectate care nu răspund la terapia convențională, adică antibiotice și antiseptice. Mierea de manuka și cea polifloră sunt capabile să stimuleze monocitele, precursorii macrofagelor.

Utilizarea mierii ca regim de tratament pentru ulcerul peptic și gastrită provine din folclorul tradițional, precum și din studiile actuale. Așadar, mierea poate favoriza repararea mucoasei intestinale deteriorate, poate stimula creșterea de țesuturi noi și poate acționa ca agent antiinflamator. 

Activitate antibacteriană

Utilizarea mierii ca remediu tradițional pentru infecțiile microbiene datează din cele mai vechi timpuri. Agentul antibacterian predominant în miere este peroxidul de hidrogen. Concentrația acestuia este determinată de nivelele relative de glucoză oxidază, sintetizate de albină, și de catalaza ce provine din polenul florii.

Cele mai multe tipuri de miere generează peroxid de hidrogen (H2O2) atunci când sunt diluate, datorită activării enzimei glucoză oxidază, care oxidează glucoza transformând-o în acid gluconic și peroxid de hidrogen. Astfel se explică activitatea antimicrobiană.

Dar, în unele cazuri, activitatea peroxidului din miere poate fi distrusă cu ușurință de căldură sau de prezența catalazei. Diferența de potență antimicrobiană între diferitele mieri poate fi de peste 100 de ori, în funcție de sursa sa geografică, sezonieră și botanică, precum și de condițiile de recoltare, procesare și depozitare.

Natura antibacteriană a mierii depinde de diferiți factori care funcționează fie singular, fie sinergic, dintre care cei mai evidențiați sunt peroxidul de hidrogen, compușii fenolici, pH-ul rănii, pH-ul mierii și presiunea osmotică exercitată de miere.

Concluzie

Nu a fost raportată niciodată rezistența microbiană la miere, ceea ce o face un agent antimicrobian local foarte promițător împotriva infecției bacteriilor rezistente la antibiotice (de exemplu, MDR S. maltophilia) și în tratamentul infecțiilor cronice ale rănilor care nu răspund la antibioterapie. Prin urmare, mierea a fost folosită ca medicament de ultimă instanță.

Mierea de Manuka a fost cercetată pe scară largă, iar potențialul său antibacterian este renumit la nivel mondial. Proprietățile mierii, în special a mierii Tualang, împotriva microorganismelor sugerează potențialul său de a fi utilizat ca agent terapeutic alternativ în anumite afecțiuni medicale, în special în infecția rănilor.  

Sursa: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3609166/ (National Center for Biotechnology Information, U.S. National Library of Medicine)

 Citește și Miedul - cel mai eficient antibiotic natural demonstrat științific.